Masajul curativ – o metodă eficientă de tratament al diferitor traume şi afecţiuni. Această metodă terapeutică este una din cele mai vechi modalităţi de tratament. Masajul curativ – exercită un efect direct asupra receptorilor amplasaţi pe suprafața corpului uman, precum și asupra structurilor mai profunde (mușchi, vase, organe interne). Tehnica selectată corect contribuie la amplificarea circulației sangvine și a drenajul limfatic din organele interne și țesuturi, stimulează eliberarea în sânge a substanțelor biologic active, care fortifică forţele protectoare ale organismului.
În funcție de boala depistată, stadiul de dezvoltare al acesteia și de un şir de alţi parametri se selectează frecvenţa şedinţelor de masaj curativ. Deseori, deja după prima şedinţă de masaj, pacienţii constatată o ameliorare a stării, ceea ce permite forțelor de protecţie naturale ale organismului să se implice în proces. Graţie efectelor sale complexe asupra organismului, masajul este recunoscut drept cea mai eficientă modalitate de terapie recuperativă, adică este inclus în programul de reabilitare a pacienţilor care au suportat traume, precum şi a celor cu boli cronice cu o evoluţie trenantă.
Persoanelor sănătoase este recomandat în calitate de profilaxie a bolilor, pentru a consolida sistemul imun al organismului, pentru îmbunătăţirea stării generale, pentru creşterea capacităţii de muncă. Tehnicele de masaj curativ, durata și numărul de proceduri sunt selectate individual de către medic pentru fiecare pacient. Ca și în alte proceduri terapeutice, la prescrierea masajului curativ se iau în considerare în mod obligatoriu indicațiile și contraindicațiile.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu